Cum se produce schimbarea interioară? Legea lui Hebb, neuroplasticitatea și psihoterapia sistemică
de Mioara Claudia Rusu, psihoterapeut

Există momente în viața noastră în care ne surprindem că reacționăm exact așa cum ne-am promis că nu o vom mai face. Ne retragem când ne dorim apropiere, ridicăm ziduri când ne simțim vulnerabili sau apare gelozia pe care nu reușim să o gestionăm și ne afectează relația de cuplu. Înțelegem, uneori foarte bine, de unde vin aceste reacții, dar simpla înțelegere nu este întotdeauna suficientă pentru a le schimba.
De ce se întâmplă acest lucru?
Schimbarea comportamentului nostru în aceste situații, deși devine necesară, nu presupune doar să gândim diferit, ci și să învățăm, treptat, să simțim și să răspundem diferit.
Un principiu din neuroștiință, cunoscut drept Legea lui Hebb, ne oferă o perspectivă interesantă asupra acestui proces.
Pe scurt, atunci când anumite celule nervoase se activează împreună în mod repetat, conexiunile dintre ele se pot consolida. Experiențele repetate participă astfel la felul în care învățăm, formăm asocieri și dezvoltăm răspunsuri familiare.
În viața noastră emoțională, acest lucru ne ajută să înțelegem de ce anumite reacții ajung să apară aproape automat și de ce schimbarea lor are nevoie de mai mult decât o hotărâre luată într-o zi.
Când ceea ce ne-a protejat în anumite momente din viața noastră devine o limitare
Să ne imaginăm o persoană care a învățat, în relațiile importante din viața sa, că exprimarea vulnerabilității poate aduce critică, respingere sau dezamăgire. Se poate activa un mecanism de apărare prin care aceasta a început să își ascundă emoțiile, să evite conflictele sau să se retragă înainte de a risca să fie rănită.
La un moment dat, aceste reacții au avut sens. Au reprezentat modalități de a face față unor experiențe dificile.
Mai târziu, însă, persoana poate ajunge într-o relație în care partenerul(a) exprimă disponibilitate reală pentru comunicare și apropiere emoțională. Cu toate acestea, atunci când apare o neînțelegere, reacția veche revine: se închide în sine, se apără sau se îndepărtează. De ce se întâmplă asta?
Deși își dorește o relație diferită, familiaritatea unei reacții poate fi mai puternică decât intenția conștientă de a proceda altfel.
Tiparele emoționale nu sunt simple obiceiuri și nici nu pot fi explicate exclusiv prin Legea lui Hebb. Ele se formează prin interacțiunea dintre experiențe, emoții, învățare, mecanisme de protecție și contextul în care trăim. Totuși, știm că ceea ce exersăm în mod repetat poate deveni mai ușor de accesat și de pus în practică.
Vestea bună este că această capacitate de învățare nu dispare la maturitate.
Schimbarea începe cu un moment de conștientizare
Primul pas nu este să ne forțăm să reacționăm perfect, ci să învățăm să observăm ce se întâmplă cu noi.
Oare ce anume a declanșat reacția mea? Ce am simțit în acel moment? Ce îmi spun în acele momente despre relație sau despre partener(ă)? Care este nevoia reală din spatele reacției mele și ce fac să mă protejez?
Uneori, simplul fapt că reușim să observăm reacția înainte de a acționa ne oferă o posibilitate nouă: aceea de a nu o urma automat, de a sta și încerca să înțelegem de ce.
În loc să răspundem imediat la o critică prin retragere sau atac, putem învăța să facem o pauză, să ne clarificăm emoțiile și să alegem un răspuns mai potrivit situației prezente.
Pauza nu șterge tiparul vechi și nici nu garantează că vom reuși de fiecare dată. Dar creează spațiu de reflecție pentru o experiență diferită. Ce aș face diferit?
Iar schimbarea se construiește tocmai prin astfel de momente, mai ales atunci când încep să se repete.
Experiențele noi ne pot învăța că există și alte posibilități
Pentru a schimba un tipar, uneori avem nevoie să trăim ceva ce contrazice așteptările noastre vechi.
Totul vine din experiențele de viață. O persoană care se teme că va fi judecată poate observa în ce măsură își poate exprima vulnerabilitatea pas cu pas. Persoana care crede că orice conflict amenință relația poate învăța că orice neînțelegere urmată de comunicare creează apropiere. Iar cea care a învățat să facă totul singură poate descoperi că a cere ajutor nu înseamnă automat slăbiciune, ci mai degrabă o calitate necesară fiecăruia dintre noi.
Aceste experiențe noi pot contribui la construirea unor așteptări noi.
În psihoterapie, a putea vorbi despre rușine, teamă sau neputință și a rămâne în contact cu propriile emoții, în timp ce ești ascultat și înțeles, poate deveni o experiență importantă de schimbare.
Schimbarea nu se produce printr-un singur moment magic și nici nu presupune că, în timpul unei ședințe, apar brusc conexiuni neuronale noi într-un mod simplu și previzibil. Învățarea emoțională este un proces complex, de durată. Dar experiențele repetate de siguranță, împreună cu reflecția și exersarea unor răspunsuri alternative, ne pot ajuta să ne raportăm diferit la noi înșine și la ceilalți.
De la un răspuns nou la un mod diferit de a fi
La început, un comportament diferit poate părea dificil și nefiresc.
Dacă ai fost obișnuit să spui mereu „da”, momentul în care spui „nu” poate fi trăit cu foarte multă vinovăție. Dacă ai evitat discuțiile dificile, să îți exprimi o nemulțumire poate provoca teamă. Dacă ai fost nevoit să îți ascunzi emoțiile, să le împărtășești cuiva poate părea riscant.
De aceea, schimbarea are nevoie de răbdare și practică.
Nu este suficient să înțelegem că avem dreptul la limite; avem nevoie să exersăm stabilirea lor. Nu este suficient să știm că putem cere ajutor; avem nevoie să încercăm să o facem. Nu este suficient să ne dorim relații mai sigure; avem nevoie să învățăm să comunicăm, să ascultăm și să reparăm rupturile care apar.
Cu timpul, unele dintre aceste răspunsuri pot deveni mai familiare și mai ușor de accesat. Nu pentru că vechile reacții dispar obligatoriu, ci pentru că învățăm să avem mai multe opțiuni.
Poate că, într-o zi, vei observa că o situație care altădată te-ar fi copleșit îți provoacă acum o reacție diferită. Poți simți în continuare teamă sau furie, dar nu mai ești obligat să acționezi imediat sub influența lor. Poți să îți exprimi nevoia, să ceri clarificări sau să alegi să te retragi dintr-o situație care nu îți face bine.
Acesta poate fi unul dintre semnele schimbării: nu absența emoțiilor dificile, ci libertatea mai mare de a decide ce faci cu ele.
Psihoterapia, un spațiu în care putem învăța schimbarea
În psihoterapia sistemică de familie și cuplu, privim dificultățile nu doar ca pe niște probleme individuale, ci și în contextul relațiilor și al experiențelor care le influențează.
Împreună, putem explora tiparele de interacțiune care se repetă, sensul pe care l-au avut cândva și felul în care continuă să ne afecteze viața. Putem observa ce se întâmplă între oameni atunci când apare teama, când apropierea devine dificilă sau când fiecare încearcă să se protejeze într-un mod care îl îndepărtează de celălalt.
Scopul nu este să ne judecăm pentru ceea ce am învățat, ci să înțelegem dacă aceste modalități de a face față ne mai sunt utile și ce alternative putem construi.
Legea lui Hebb ne amintește că experiența participă la felul în care învățăm. Neuroplasticitatea ne oferă perspectiva posibilității schimbării, iar psihoterapia poate crea un cadru în care această schimbare este explorată, înțeleasă și exersată.
Nu suntem condamnați să repetăm la nesfârșit ceea ce am învățat cândva. Putem descoperi, pas cu pas, noi modalități de a ne înțelege, de a ne proteja și de a fi în relație cu ceilalți.
Poate că schimbarea nu începe atunci când nu ne mai este teamă, ci atunci când, chiar simțind teama, îndrăznim să încercăm un răspuns diferit.
Uneori, un pas mic, repetat cu răbdare, poate deschide drumul către o schimbare profundă.
Alături de tine, Claudia 💚
Dacă simți că anumite tipare se repetă în viața ta și îți dorești să le înțelegi mai bine, psihoterapia poate fi un spațiu în care să explorezi, în ritmul tău, noi posibilități de schimbare. Programează o ședință.
